3 minute de citit Publicat: 20 Ianuarie 2019, 03:53

Rural Plant a ieşit în câmp – demonstraţii în condiţii de secetă extremă

Articol scris de Liviu GORDEA

Ca suport pentru demonstraţiile din câmp au fost folosite două tractoare Solis, unul de 50 CP şi altul de 75 CP. Deşi lipsa precipitaţiilor din această toamnă a afectat în mod evident calitatea lucrărilor, din cauza solului deosebit de uscat, cine a avut ochi să vadă a înţeles că şi pentru astfel de condiţii extreme există soluţii. Soluţii pentru o gamă variată de lucrări Prezentat ca un tractor versatil şi o alternativă mai ieftină pentru înlocuirea vechilor U650, Solis 50 s-a dovedit a fi destul de puternic pentru a trage după el un plug cu două trupiţe sau o freză de mărunţire a pământului cu lăţimea de lucru de 205 cm, de la Breviglieri. Dacă partea de demonstraţii dedicată tehnologiilor de prelucrare a solului a fost oarecum îngreunată de condiţiile de umiditate deficitară întâlnite în câmp, fermierii s-au arătat de-a dreptul încântaţi de performanţele tocătorului Agrimaster KA. Utilajul a fost conceput pentru a satisface cerinţele cele mai variate de lucru, de la curăţarea păşunilor şi a miriştii, până la lucrări specifice viticulturii şi pomiculturii. „Un utilaj adecvat în special pentru tocarea cocenilor de porumb şi floarea-soarelui, precum şi viţa-de-vie şi tulpinile de porumb”, susţine Marcel Ardelean, reprezentantul Rural Plant. Ideal pentru lucrări specifice agriculturii, de curăţare a terenurilor după recoltare, disponibil în mai multe lungimi de lucru, de la 125 cm şi până la 3,2 metri, Agrimaster KA poate fi echipat opţional cu sistem de deplasare laterală cu acţionare manuală sau hidraulică. Tocător de vegetaţie cu braţ hidraulic Evenimentul s-a încheiat cu o prezentare a tocătorului de vegetaţie ierboasă şi a tufişurilor Shark B, tot al producătorului italian Agrimaster. „Simple şi extrem de fiabile, tocătoarele cu braţ articulat din seria Shark B sunt echipamente de lucru ideale, potrivite pentru lucrări de întreţinere a acostamentelor de drumuri, a spaţiilor verzi din domeniul public sau privat, respectiv pentru curăţarea vegetaţiei de pe taluzurile de şanţuri”, potrivit descrierii oferite de către Marcel Ardelean. Robust şi simplu în utilizare, acest implement cu braţ articulat acţionat hidraulic poate toca şi resturi de material lemnos cu diametre de până la 5 cm. Poate fi ataşat unui tractor cu greutatea minimă de 1.800 kg. În demonstraţia de la Birda, acesta a lucrat împreună cu un tractor Solis de 75 CP.

Marcel Ardelean: „Ideale pentru toate tipurile de activităţi, tractoarele Solis asigură o performanţă şi o funcţionalitate excelente pentru productivitate maximă pe teren. Si pentru că ne adresăm şi fermierilor mici, am adus în câmpul de testare modelul de 50 CP, un tractor robust, care asigură o putere superioară şi emisii reduse datorită motorului său diesel cu 3 cilindri, cu consum redus de carburant”.   Un articol publicat în revista Ferma nr. 20/225 (ediţia 15-30 noiembrie 2018)

Citește mai mult la: https://revista-ferma.ro/rural-plant-a-iesit-in-camp-demonstratii-in-conditii-de-seceta-extrema/
Informaţiile publicate pe site-ul Revista-Ferma.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.